Cu ale sale caracteristici dulci si gama sa aromatica de la ciocolata la alune de padure, Costa Rica a fost mereu o destinatie atractiva pentru iubitorii cafelei de specialitate.
Acest single origin, La Abeja, este rezultatul unei intalniri la cafea dintre Alejo C. Jimenez si Wilhelm Kahle undeva la inceputul anilor 1900. Cei doi antreprenori au colaborat timp de mai bine de un secol si au lasat in grija pasiunii lor nu mai putin de cinci generatii de fermieri si producatori. Astazi, la Abeja este un clasic, un lot reprezentativ, care ne ofera la degustare un corp ciocolatiu combinat cu vivacitatea unei portocale confiate si un final fin, neted, cu ale sale note de alune de padure si zahar caramelizat.
Ferma Colima, locul unde a fost cultivat acest lot de cafea, sta la poalele vulcanului acum inactiv Barva, iar acest spatiu ofera unul dintre cele mai fertile soluri din intreaga Republica Costa Rica si gazduieste mai multe specii de plante pe cale de disparitie. Doua dintre ele ar fi copacii Poro Extranjero si Guachipelin, acestia avand si ei un rol in cresterea propice a pomilor de cafea. Cum se intampla asta? Conceptul este unul denumit comercial “shade-grown coffee”. Pomii de cafea ajung in general la inaltimea de 4.5 sau 5 metri, insa ei pot fi “acoperiti” de alti copaci, cum ar fi Poro Extranjero si Guachipelin in acest caz, care ajung si la inaltimi intre 25 sau chiar 35 de metri. Conceptul de shade-grown coffee a devenit din ce in ce mai popular datorita beneficiilor sale asupra culturilor de cafea, cel mai bun exemplu fiind poate dezvoltarea polenizarii, lucru ce a dovedit cresterea productiei cireselor de cafea.
Acest lot de Costa Rica La Abeja se bucura pe deplin de trendul shade-grown coffee, iar gustul din ceasca dovedeste acest lucru.

Scrie un review
Review-ul a fost trimis cu succes.